Iubire zburătăcită

Tăcerea ispăşeşte în uşă păcatul,
Mă spovedesc sub lună-n fiecare seară,
Tu pui liniştea în cărţi nevăzute
Scrise de-o mână pierdută în gară.

Sunt palid ca rătăcirea ta pe peron,
Iarba îţi pune mătase de rouă în poale,
Necontenit ceasul îmi aduce aminte
C-am băut otrava umilinţei din pocale.

Tac. Sunt nedemn de noaptea asta lungă
În care te-ai decis să-mi povesteşti minuni,
Ochii mei poată grilajul palmelor tale,
Urechile îmi cad în vorbe cu minciuni.

Îngenunchez în trupul sărutului seducător,
Păcatele-s iertate cât luna-i răzleaţă pe cer,
Te îmbrăţişez cum marea îmbrăţişează ţărmul
Cu papucul morţii nisipos, aiurea de stingher.

Îmi târâi păcatul după uşa de perle şi jad,
Răsăritul sărută şi marea şi întinsul,
Din îmbrăţişarea noastră în noapte a rămas
Iubirea zburătăcită prelungindu-şi visul!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!