Șervețel
(după un an)
ascult și las prin mine
să curgă cuvinte.
exilați din viața activă,
paturi de spital,
... miros greu de otrăvuri binevoitoare
și frică...
e prea multă frică de moarte.
apropii scaunul rotund de patul unui bărbat.
are pe mâna stângă o branulă.
în mâna dreaptă ține o carte.
ochii lui privesc orbi, peretele opus.
îi ating brațul branulat.
tresare.
cât mai stai așa, Dane?
- mâine scap. nu știu cum dar scap.
ce citești?
- poezie. hai să-ți recit.
ascult vocea caldă, doritoare de viață.
lui nu îi este frică.
a urcat o treaptă roasă de ploi
cu inima deschisă.
îi aud gândurile...
Dane, ai scris asta acum un an.
ai mai scris?
- da.
se încruntă.
din buzunarul bluzei scoate un șervețel.
citește...
mângâi mâna prietenului meu
în ritmul în care poezia lui
dansează între pereții salonului.
după un an,
verbele lui dau fugii alt sens...
coboară în adâncul pământului,
aruncă de pereți mărăcinii,
lasă inimii galopul viu.
la final,
răsuflu ca un armăsar fericit,
după ce a prins câmpul în copite,
întreg.
am transpirat respirând cuvinte.
Mulțumesc Dane!
poezie de Anne Marie Bejliu (8 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.