Clopotarul

Ramuri de frasin spre cer se întind,
Leagănă fructe-n inele de şoapte,
Scutură seara, seninul aprind,
Limpede ziua fuge de noapte.
Dangăte slabe deschid rugăciune
În vatra-aşezată-n câmpie;
Comete sonore în prag de Răpciune,
Iarba ascultă, fagul le ştie...
Pasăre-nchisă în turnul sălbatic
Aerul umed topit în pustiu

Macină timpul străin, singuratic;
Ici, un păianjen cu trup argintiu
Locul veghează şi casa reface
Din firul subţire, fragil şi prelung.
Puii, vreo şapte, iviţi din găoace
Aleargă-n mătase, abia se ajung.
În mantia-i sobră şi rece, în turn,
Stă somnolent liliacul,
Prins de o bârnă, ursuz, taciturn,
Cu fruntea-n podele, săracul;

Şi-o buhă curioasă, mereu prevestind,
Tot strigă arar temătoare
Şi pene rugină pe aripi se sting:
- "Nu ştiţi, veni-va el, oare?"
Paşii pe trepte de turn se-nteţesc;
- "E el, a sosit clopotarul!"
Din colţuri de noapte priviri se iţesc
Să-l vadă pe omul cu harul.
......................................
În satul cu frasini de unde-a vanit?
De unde-a purces clopotarul?

Locaşul să-şi schimbe a fost nevoit,
Căci vatra din deal fu amarul.
Avut-a cândva o nevastă, feciori,
O casă frumoasă cu dalbele-i trepte,
Cu geam veselit de ghivece cu flori
Pe-ai lui şi pe el să-i aştepte.
Dar fulger din ceruri lovi într-o zi,
Pârjol, înghiţi truda toată!...
Femeie şi ziduri, orătănii şi fii
Pieiră-n pojar dintr-odată.

Iar para cea groaznică-n miez de Cuptor
Îi luă clopotarului graiul,
Rămase în viaţă dar făr' de-ajutor
Să-şi care el, singur doar, traiul.
......................................

Clopotniţa-i vie când palmele lui
Prind funia dârz s-o dezlege,
Ca sunete scumpe să zboare pe grui...
-Se simte atunci ca un rege-
Şi ritmic metalul se tânguie lin
În limba profund clopoţească,

De note sublime tot turnul e plin
Iar frasinii prind să-nflorească...
Şi nu se socoate lipsit de noroc,
Că-i mut, că-i sortit la tăcere,
Grăieşte un clopot în taină în loc
De lucrul ce-l face să spere.
Şi e grăitor şi cu cei din genuni,
Cu toată făptura deodată,
Slobode în juru-i în dangăt minuni
Şi limba-i acum dezlegată!...

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Votează! | Copiază!