Jean, plin de nelinişti, se întoarse la Paris, la sfârşitul unei frumoase şi limpezi duminici, în care soarele oblic, la capătul orizontului, lumina imensul ...

Jean, plin de nelinişti, se întoarse la Paris, la sfârşitul unei frumoase şi limpezi duminici, în care soarele oblic, la capătul orizontului, lumina imensul oraş cu o intensă strălucire roşiatică. Puteai să crezi că este un soare de sânge peste o mare fără sfârşit. Geamurile a mii de ferestre scăpărau ca şi cum ar fi fost ataşate de un suflu invizibil; acoperişurile se înroşiseră asemeni unui pat de cărbune aprins. Zidurile clădirilor, părţile superioare ale monumentelor de culoarea ruginii, ardeau ca un foc scăpărător de buşteni în aerul serii care se aşternea. Era jerba finală a gigantescului buchet de purpură. Parisul în întregime ardea ca o antică pădure uscată, ridicându-se spre cer într-un zbor de păsări de foc şi de scântei.

Emile Zola în Rougon - Macquart
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!