Rondelul " Semnalului de alarmă"
Multe când la noi se sfarmă,
Ne-ndreptăm spre un impas,
Dacă nu e bine tras
Prompt, semnalul de alarmă.
Dacă stai mereu retas
Ca soldatul în cazarmă,
Multe când la noi se sfarmă,
Ne-ndreptăm spre un impas.
De avem "cartușe"-n armă
Poantelor să le dăm glas,
Zi de zi și ceas de ceas,
Umoristul să nu doarmă,
Multe când la noi se sfarmă!
rondel de Mihai Haivas din Volumul de autor "Tangoul pontelor în pas de vals" (2009)
Adăugat de Mihai Haivas

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.