Sbuciumare (pe digul de la farul din Constanţa)

încântat de acel farmec
Ce-l dă liniştea-nserării,
Rătăceam pe malul mării
Legănându-mă molatic.

Valurile ei, la ţărmuri,
Se izbeau cu grea furie
Iar o dungă purpurie
O-ncingea la orizonturi.

Şi din pieptul ei, un urlet
Se tot sbuciuma prin valuri
Se-nălţa în sus spre maluri
Ca-ntr-al tunetului umblet.

Ea voia să se reverse
Peste dig să se repeadă;
Ci iar trebuia să cadă
Valurile sale dese.
......................
O, la fel şi truda noastră
De-a ne ridica mai sus
Decât Dumnezeu ne-a pus,
E zadarnică şi proastă.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!