Omule

aruncă gândurile ca pe-un lest mizer
nu te lăsa cuprins de întristare,
căci pân-la urmă toţi avem un Cer
sub care cerem picul de-ndurare.

în piatră eşti ca visul într-o floare,
în iarbă eşti făptura ce ne paşte,
în cântec eşti doar dor şi alinare
şi-n amintiri figura ce renaşte.

ai rădăcin-adâncă într-un trunchi,
şi braţele întinse pân-la cer,
să nu cazi niciodată în genunchi
sub tirania relelor ce pier.

trăieşte cu planeta ce roteşte
a lumii viaţă dată de destin,
ai raiul pe pământ şi-mpărăteşte
participă la marele festin.

căci viaţa-i foamea de esenţe
ce n-are-n ea nimic pietrificat,
şi cântă-n prelungitele cadenţe
aria dulce-a marelui păcat.

priveşte cerurile tot mai mari
şi crezi în viitoarea devenire
căci omul are ochi vizionari,
alţi timpi în calendare şi în fire.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!