Căderea unui fluture într-un om

fericit e cel ce râde cu mâinile
şi planează printre ninsori demente ridicându-se
dinspre cimitire la cer

pe lama ascuţită dintre viaţă şi moarte îmi aşez paşii
fără să mă tai
plutesc şi am o putere deosebită
sărut fulgi de zăpadă fără să-i topesc

era un fel anume cum se iveau noaptea şi liniştea
în clipa aceea
ca o mărgică într-un pahar de palincă trăind
pînă cînd se termină de spus tatăl nostru

priveam cum absorbi întunericul şi-l prefaci în lumină
şi fluturele m-a izbit brusc atît de puternic
aidoma ploii pline de vrajă sub care statuia
face primul gest

îi simt de-atunci aripile imense în mine şi
nu-mi trebuie trup nici rugăciune să-mi încep zborul
cred că vom sfîrşi împreună
precum stînca şi fluviul ce naşte din ea

o respiraţie e întotdeauna suma altor două
dacă întinzi braţele
o să mă răstignească pe tine

poezie de Leonard Ancuţa (16 septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!