Toamna
Frunzele îngălbenite
Cad încetul, obosite,
Cad pe câmpul cel uscat,
Pe pamântul înghețat.
Frunzulițele ce pică,
Vântul toamnei le ridică
Și le ia încetișor
Pe aripa lui în zbor
Și le duce, le tot duce
Pe morminte fără cruce,
Unde dorm uitați, neplânși
Luptătorii cei învinși...
Ei, în lupte disperate
Cu dureri nemăsurate,
Singuri chinul și-au curmat, -
Fără teama de păcat!
Primăvara nu răsare
Nicio frunză, nicio floare
Pe pământul urgisit
Și de lacrimi nestropit:
Numai toamna mult miloasă
Pune haina ei frumoasă
Ca o mantie de 'mpărat
Pe mormântul cel uitat.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
