Inimă... sau... Suflet
O minge de oinist purtăm,
De roșu vânăt, striuri albe.
Cu ea decidem, de cântăm...
Și facem bile negre... albe.
Se umflă și se lasă moale,
Ca s-o simțim, că o avem.
Pornește singură și moare;
Cheie nu-i dăm, căci nu putem.
Ea, îți face rozul din obraji,
Culori de iris, le pictează...
Ne frânge-n dragoste, spre dragi;
Făr' să se vaite... nu oftează.
Aleargă, zile, ani, cu tine,
Să nu te lase, fără sânge.
Câștigă... cupe! Pierzi... revine!
Chiar de-ai pierdut, ea, nu se plânge.
Ne dă semnal de neputință,
Când ai uitat s-o iei în seamă.
Ține la tine... Și ea-i ființă!
Ți-e partener, până... la dramă.
Cu ea, ne alegem ce ne place,
Frumosul, bunul, sau destinul.
Împunsături de simț ne face;
Căci, ea decide, ce-i sublimul.
Se lasă greu... La neplăcut
Se strânge! Dacă îi e frică
Se-avântă în ropot de bătut;
Doar sfat îți dă, nimic nu strică.
Nici mari pretenții nu invocă;
Să ții la ea, așa cum ține.
Căci e din suflet, nu e rocă;
De tu-i vrei rău, ea îți vrea bine.
Se zbate singură în piept,
Lumină n-are, voce nu...
În dezvoltare e expert;
Dintr-un nimic, te-a făcut... tu.
Țintit ai fost? Ea, ți-a spus, da!
Căci doar ea știe ce se cade...
Ai luat-o gaj. Nu se putea
Să te înșeli... cu serenade.
Te lasă, dacă vrei s-o schimbi,
Cum o soție, ce-ai iubit.
În piept, pe alta poți să plimbi;
Tu-al ei rămâi, la nesfârșit.
Și e fragilă, și e dură.
Chiar de o pui, în bloc de gheață,
Te răsplătește cu căldură;
Ți-e singurul, bilet... de viață.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
