Tăcută-i noaptea, strada-i liniştită

Tăcută-i noaptea, strada-i liniştită;
Aceasta-i casa ei de altădată -
De mult iubita-i dusă din oraş
Dar casa stă pe locu-i nemişcată.

În dreptul ei un om în sus se uită
Şi-şi frânge mâinile ca-ntr-o tortură;
Când însă luna chipu-i luminează,
Eu văd cu spaimă propria-mi figură.

Tu, alter ego, palide tovarăş,
De ce maimuţăreşti durerea mea,
Ce tot în locul ăsta mai-nainte
În fiecare noapte m-aducea?

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!