Izvorul de sânge

Adeseori îmi pare că sângele în vine
Ca un izvor se zbate în ritmice suspine,
L-aud cu limpezime izbind în clipa vană,
Dar în zadar mă pipăi, nu pot să dau de rană.

El trece prin cetate ca prin câmpii destine
Şi, prefăcând pavajul în insule divine,
La toţi le stinge setea ce-i bântuie, duşmană,
Împrumutând naturii culoarea lui umană.

Şi uneori rugat-am un vin de nobil soi
O zi măcar să-mi stingă durerilor noianul,
Dar vinul face ochiul mai clar, mai fin timpanul;

Am căutat uitarea în dragoste apoi:
Ea însă-i pentru mine un pat de spini şi bârfe,
În care-mi sorb paharul nesăţioase târfe!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!