Călugărul nevrednic

Bătrâna mănăstire îşi înălţa pereţii
Cu sfintele-Adevăruri pictate în icoane,
Şi trupurile stoarse de asprele canoane
Cerşeau acelor chipuri lumina caldă-a vieţii.

Câmpia semănată de Crist era în floare,
Şi-atâţi vestiţi călugări, pierduţi în amintire,
Îşi dăruiau silinţa trudind prin cimitire
Şi morţii aducându-i smerită închinare.

- Mi-e sufletul asemeni unui adânc mormânt,
Nevrednicul ei schivnic de-o veşnicie sunt
Şi n-am nici o podoabă în jalnica-mi chilie.

O, biet sihastru-al lenei, când voi putea să ştiu
Din trista-ntruchipare a chinului meu viu,
Să fac un lucru-al mâinii şi-a ochilor beţie?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!