Nepăsător

Şi visele mai mor din când în când,
Speranţele se duc adesea în mormânt,
Şi-ajung să-şi sape singure odihna,
Păcat... rămâi în întuneric, plângând,
Aşa de tristă-i viaţa ce-o ducem pe pământ,
Şi se mai miră unii de ce iubim lumina...
Şi cum să n-o iubim după aşa tristeţe,
Şi cum să nu dorim să trecem în uitare,
Când toate par prea grele... iubirea pare rece,
O linişte soseşte cu blânda bătrâneţe,
Si-n faţă ni se-arată spre ceruri o cărare,
Aşa e dat să fie, să vezi cum timpul trece,
Să te gândeşti la visul pierdut din tinereţe,
Nu ne-a ajuns o viată, nu vor ajunge zece,
Căci fiinţa rea e omul, nu ştie să înveţe,
Să vadă în iubire mai mult decât se poate,
Dar el la toate-i rece,
Nepăsător cu toate.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!