Nepăsător
Și visele mai mor din când în când,
Speranțele se duc adesea în mormânt,
Și-ajung să-și sape singure odihna,
Păcat... rămâi în întuneric, plângând,
Așa de tristă-i viața ce-o ducem pe pământ,
Și se mai miră unii de ce iubim lumina...
Și cum să n-o iubim după așa tristețe,
Și cum să nu dorim să trecem în uitare,
Când toate par prea grele... iubirea pare rece,
O liniște sosește cu blânda bătrânețe,
Si-n față ni se-arată spre ceruri o cărare,
Așa e dat să fie, să vezi cum timpul trece,
Să te gândești la visul pierdut din tinerețe,
Nu ne-a ajuns o viată, nu vor ajunge zece,
Căci ființa rea e omul, nu știe să învețe,
Să vadă în iubire mai mult decât se poate,
Dar el la toate-i rece,
Nepăsător cu toate.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Votează! | Copiază!
1 Lilimicuta [din public] a spus pe 3 ianuarie 2010: |
| Nepasator? Am ajuns chiar la acest stadiu stupid? Pacat de noi. |