Grădina cu privighetori (I)

Sparg în ţăndări mărunte o stâncă
Lângă marea cu valul amar,
Iar asinul cu trudă adâncă
Duce piatra aceasta-n samar.

O lăsăm lângă calea ferată
Şi-napoi iar - la munca-ne grea
Ostenite picioare ne poartă
Şi asinul se-ndeamnă-a striga.

Da, se bucură biata jivină
Că uşoară-i e calea-ndărăt.
Şi ne-aşteaptă în drum o grădină
Cu răcoare şi umbră-n frunzet.

Peste garduri înalte apleacă
Trandafirii belşuguri de flori,
Şi izvoare murmur-şi îneacă
În cântare de privighetori.

Tot răcneşte asinul meu, bietul,
Când păşim pe la poartă-amândoi,
Şi se-aude-atunci râs în boschete,
Şi cântare răsună apoi...

Şi sorbind ne-nţeleasa cântare
Îmi îndemn măgăruşul şi ştiu,
Că pe ţărmul cu stâncile-n soare
Se aşterne un fum albăstriu.

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Aureliu Busuioc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!