Scrisoare

Mă-ntrebi ce fac?...
Ce vrei să fac
Mai mult decât s-aştept... să tac...
Să casc... să dorm şi... să visez
Pe fondul roz al unei vechi Ghiordez,
Pe care câteodată şade
Şi blonda mea Scheherazade...

Fac ce-am făcut şi ieri
Şi totdeauna -
Mă bat cu vântul şi mă cert cu luna...
Din când în când mă urc pe deal, spre soare,
Să mă-ntregesc cu globul lui fierbinte -
O veche şi unică sărbătoare
Ce-o prăznuiesc de patruzeci de ani...
Cu Oltul, însă, nu mai stau de vorbă,
Că-i monoton şi mărginit la minte,
Şi nu ştie să curgă decât spre Drăgăşani...

Fac pe Narcis în apa din fântână,
Sărut pe Maica Domnului de pe troiţă,
Pe Sfântul Petre-l duc spre cimitir de mână
Citesc pe Jules Laforgue
Şi pe Arthur Rimbaud,
Iar când îmi iese-n cale Domnul Niţă -
Invăţător şi... cârciumar şi... deputat...
Mă-nchin umil în faţa Cristosului din sat,
Îl scuip în frunte
Şi îi dau cu "Huo!"...
Şi-aşa răzbun şi pe Laforgue
Şi pe Rimbaud...

Iar când se face noapte şi tăcere,
Când boii dorm pe burtă
Şi oamenii pe spate,
Mă fragmentez în pietre nestemate
Şi porcilor mă dau să mă digere...

poezie celebră de Ion Minulescu din Ideea europeană, VI, nr. 147 (22 iunie 1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!