Satan

Călătorind pe malul talazelor latine
L-am întâlnit, sol paşnic, pe-o stâncă de topaz
Cu ochii, râpi de umbră, deschişi din cer spre mine,
Cu talpa roză, linsă, subt munte, de talaz.

Gol în imensa zare, tăcut şi gânditor,
Cu braţele păroase, la piept, făcute cruce.
Privea la luntrea-mi albă pe undă cum se duce
Târâtă de vârteje-picior peste picior.

Deşi nămiez, în umbra-i, culcată peste mare
Ca dâra unei neguri în care se răsfrâng,
Văzui cum firmamentul roieşte şi tresare
Din mii de candelabre aprinse din adânc.

Şi se-ntreba atuncea speranţa mea mirată:
Cine-ar fi fost să fie bărbatul uriaş.
Oprit pe ţărmii lumii, cu-o mână-atât de lată
încât putea să joace pe deget un oraş?

Eu ridicai lopata în semn de datorie
Şi m-am sculat din luntre, de jos, ca să-l salut.
Scoţând pentru cinstire albastra-mi pălărie
Ca-n faţa unui rege ce trebui-cunoscut.

El îşi întoarse capul puţin, strâmbând în loc
Planetele ca mingea, şi luna cum e chifla –
Şi încruntând sprinceana pe ochiul lui de foc,
Răspunse Europei, orgolios, cu tifla.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!