Nopţi albe

Ar trebui să-i mulţumesc,
Nu să-i port pică insomniei,
Când alţii dorm, eu mă trezesc,
Şi vamă dau melancoliei.

Tot mă frământă gânduri sumbre,
Arzându-mi sufletul de tot,
Mă uit pe geam la negre umbre,
Aş vrea să dorm, dar nu mai pot.

Şi scoici mărunte-adun cunună
Pe malul mării gol, pustiu;
Privesc un val bătut de lună,
Învolburat şi auriu.

Iar plopii zvelţi de lângă stânci,
Înalţi soldaţi scoşi la paradă,
Pe apă lasă umbre lungi,
Iar jarul lunii stă să cadă.

Reflexiile triste, sumbre,
Ce mi-au fost chin în astă noapte,
S-au spulberat ca nişte umbre,
Când valurile-mi cântă-n şoapte.

Iar universul de splendoare
Mă-nlănţuie, mă copleşeşte
Şi insomniei sunt datoare,
Că-n miezul nopţii mă trezeşte.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!