Vers metafizic
Iată și ultimul salut. Coboară,
În hăul mării adânci coboară
Acest sicriu înfășurat în steag
Precum un zbir, cu față-acoperită.
Marea-l înghite odată cu nisipul -
Cu nisipul niciodată descoperit
Moale ca lâna, sau poate negru
sau poate încărcat cu o duzină de culori
și abia acolo - cel mort
Ochii înfundați ai celui mort
Vor zări minunăția noilor lumi:
Plante, plancton, scoici și lumini.
Ah, ce sfere minunate, fosforice,
Luminoase sfere fosforice!
Ah, frumoasă e această junglă a nopții
Ah, ce minunat și măreț mormânt,
Soția plânge deasupra umedului ocean,
Plânge deasupra oceanului rece,
Căpitanul se uită la cerul cel vânăt
Împovărat de nori grei și ascuțiți.
Iar copilul? Copilul doarme în cabină
Cabina gri - ca apa în stratele de sus,
Muște i se plimbă pe nas
în ochi îl înțeapă fumul de tun.
poezie celebră de Stanislaw Grochowiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
