Chemarea ta

Ar trebui să plec; se bate-o oră
Mult prea târzie ca să mă conforte.
Chemarea ei m-atrage în cohorte;
Chemarea ta, ascunsă, mă devoră.

Te joci cu vorba ca să mă escorte
Prin vreme, ca o masă piroforă,
Când ceasul bate ca să ies din horă
Şi nu ştii, a te-abţine, ce efort e!

Stau prins ca-ntr-o capcană ilicită,
Gata să-i sparg ferestrele opace,
Când gestul tău mă prinde în ispită

Cu-aceeaşi abdicare zălogită
Ca dopamine paradiziace.
Ar trebui să plec şi n-o pot face...

poezie de Adrian Erbiceanu din Confesiuni pentru două generaţii (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!