Mă-ncearcă uite-aşa

Mă-ncearcă, uite-aşa, un dor de ducă
prin albele zăpezi ce mă-nconjor,
s-alerg prin ele – unică nălucă,
o spumă pe-un tangaj zămislitor.

Mă cere, uite-aşa, o alternanţă –
minuterie pusă pe-un cârlig –
o voce gravitând în rezonanţă
când fără voie mă surprind că strig.

Mă poartă, uite-aşa, o unduire
de aripi... presimţindu-le că-mi cresc
– simptom acut de gravă cumpănire –
între ce vreau şi ce am să găsesc.

Mă prinde, uite-aşa, "un nu ştiu cine",
şi-"un nu ştiu ce" m-atrage spre-nserat,
dar glasul tău zvoneşte viu în mine
şi iar mă-ntorc la poarta ta... şi bat...

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!