Mă-ncearcă uite-așa

Mă-ncearcă, uite-așa, un dor de ducă
prin albele zăpezi ce mă-nconjor,
s-alerg prin ele – unică nălucă,
o spumă pe-un tangaj zămislitor.

Mă cere, uite-așa, o alternanț㠖
minuterie pusă pe-un cârlig –
o voce gravitând în rezonanță
când fără voie mă surprind că strig.

Mă poartă, uite-așa, o unduire
de aripi... presimțindu-le că-mi cresc
– simptom acut de gravă cumpănire –
între ce vreau și ce am să găsesc.

Mă prinde, uite-așa, "un nu știu cine",
și-"un nu știu ce" m-atrage spre-nserat,
dar glasul tău zvonește viu în mine
și iar mă-ntorc la poarta ta... și bat...

poezie de din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!