Rugaciune

Gandurile-mi bat in tample ciocane,
urlete se-aud in tacerea din carne.
Nebunia-mi zvacneste in vene,
toate fiinta mea geme
si plange.

Trecut-au ani de durere si tacere.
Apusul rosu ma priveste si-mi cere
tot ce-am trait, visat si dorit
sa i le dau si in golul cernit
sa ninga flori.

Iau din causul inimii bulgarele vietii
ridic mainile, privirea spre ochiul boltii
si-mi spun rugaciunea:

Tata, priveste-ti creatura ce mult a dorit
sa se imbete de viata spre care-a pornit.
Te uita cum zideste de-un veac
vise, dorinti, sperante ce se prefac
in scrum.

Sunt fiica-Ti Doamne, chiar nu vrei
s-asculti o tanguire ce cu temei
se-nalta sa te-ajunga, sa te cuprinda
si tot ce-a adunat sa-ti spuna
dintr-o dat’?

Priveste Tata creatura ce ai trimis
in lume si pe cer ai scris
numele ei ce printre stele
arde tacut si cere
iubire si mai putine mistere.

Ai impins-o-n lume dar nu i-ai dat
decat o traista cu neuroni si-un tratat
de legi naturale unde-i subliniat:
Nu cere ce nu-ti este dat!

Dar ai dreptul sa doresti, sa visezi si sa speri,
sa traiesti din plin si sa muncesti in sudori.
Poti s-astepti, sa crezi intr-un vis,
sa cladesti si sa lupti ti-e permis.
Sa ai tot ce crezi ca-i de-ajuns
ca apoi sa pasesti intre lumi, la apus.

Tacerea se-aseaza din nou peste lume,
in mintea mea zvacnesc in rime
ganduri, si cu drag zambete culeg,
caci in sfarsit pot sa-nteleg
ca unde sunt si cine sunt
e lucru sfant.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!