Clipă, o rămâi!

Am rămas prosternată
ca un dac la picioarele
Columnei traiane:
mal, mazăre, viezure,
îngânam nătâng...

am păşit în universul tău
tumultuos ca o cascadă,
am zărit roibi înspumaţi
zvâcnind lateral
să nu li se pună zăbala,

m-am simţit ca Zalmoxis,
sclav la Pitagora,
neînstare să cuprindă
în memoria sa
toate paradigmele
matematicii şi filosofiei...
eu am rămas contemplând
râul calm unde piroga
s-a echilibrat
continuând să alunece
spre mare...
un timp am crezut că
acest peisaj ireal
mă poate absorbi în el,
de aceea am zis:

clipă, o, rămâi!

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!