Blestem

Prin spărtura oglinzii pătrunde frigul
şi învăluie frunzele ce-n cioburile
de sticlă moartă se minunează de
propria lor înfăţişare târzie. Niciun
strop de culoare n-a iubit arătarea frunzelor
şi plătind cât pentru o viaţă, a sinucis
câteva zile. Iar sufletele îngropate în
lacrimi de zgură argintie, pe zgomotul
ţipetelor de ardere într-o orgie a
sentimentelor, pe un gol stins de coloana
infinită de păcate, prea mari pentru a
rămâne intacte, măcelărite de tăişul
milosteniei, ce anunţă veşnic ora exactă,
înspre neuitarea existenţei fatidice a creaţiei
divine, modelate cu cea mai preţioasă
falsitate... învie mereu.
Pe tine, decadenţă umană, te blestem!

poezie de Raluca Georgescu
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!