Sonetul 1

Frumoaselor fiinţe le-om cere procrearea,
Când n-o să moară fala întruchipării-n roze;
La fel ca desfrânatul, ar îmbrăca paloarea
Urmaşul său sensibil ce l-ar păstra în poze:

Constrâns de strălucirea scânteilor din gene,
Hrăneşte-ţi în lumină a sufletului flamă,
Grăbind înfometarea averilor viclene,
Din spirit, din duşmanul ce crud te-nchide-n ramă:

Tu, care eşti acuma un ornament al vieţii
Şi doar prevestitorul stridentei primăveri,
Sălăsluieşti plăcerea pe dinăuntrul feţii,
Şi dulcea calicie te-adoarme-n mângâieri:

De milă este lumea sau ce-o fi lăcomie,
Când tu-i culegi dreptatea cu-a morţilor solie.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!