Popas

Şi am tăcut căci timpul mi-a vorbit
cu paşii apăsaţi în aşteptare,
Am ascultat cum trece viaţa albă,
departe de chemările plenare.
Am pus în ac copilăria verde
cu ale sale vise temerare
şi-am luat în palme gândul, floare,
să intru-n peştera cu gust de vânt,
să mă privesc cu tot ce fac, ce am, ce sunt.
După atâtea alergări în labirintul, ceas,
m-am aşezat în cuibul de tăceri, popas,
să scutur de poveri strânsura,
să aflu care mi-e măsura
din care pot să urc la Dumnezeu firesc
În împăcare, aştept, dintre nevrednicii, să cresc.

poezie de Iulia Dragomir (13 martie 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!