Însemnări din trecut

Naufragiată undeva şi împotmolită
aici, pe-un balansoar cenuşiu-albastru
şi după ce m-am deprins oarecum
deosebirilor de presiune

Stau şi privesc la
ceea ce-n revărsatul zorilor
căzu în năvod: solii
dintr-un mai aspru tărâm.

Mă legănam în ziua cenuşiu-albastră
pe când sub mine
vietăţile celor mai adânci genuni
ale oceanului înoată
departe sub însăşi amintirea
soarelui şi lunii aducătoare de maree:

unele dintr-însele plăpânde, altele
rele cu acele toate-mplătoşate
în pielea aceea blindată al cărui nume
e-un grai; camuflat
de reci lumini, semnale minunate,
care-nşeală prada ori fulgeră
reţele de-nştiinţări
transmise prin măruntaiele-adânci
ale mării doar de la unul la altul.

Câştigat-am ochi şi plămâni, sau libertatea
să deosebesc dimineaţa de noapte
să respir.
Pierdut-am
o electrică-nţelepciune
prin subţiraticul aer hoinar?

Spălate pe mal cuvintele zac
terminate, sfâşiate de călătoria
în sus către suprafaţa
cenuşiu-albastră, schimbătoare:
înţelesurile odinioară vii
şi fosforescente
se şterg şi pier acum
în mâinile mele

Încerc dar nu pot desluşi.

poezie de Margaret Atwood
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!