Eu însămi am fost drumul meu
Am vrut să fiu așa cum voiau bărbații să fiu:
o încercare de viață;
un joc de-a v-ați ascunselea cu propria-mi ființă.
Dar am fost făcută din momentele imediate,
iar picioarele mele pe pământul promisiunilor,
neputând accepta mersul în revers,
au pășit mereu înainte, înainte,
neluând în seamă cenușa, pentru a atinge sărutul
unor noi poteci.
La fiecare pas pe drumul meu înainte
spatele îmi era sfâșiat de disperatele aripi fluturânde
ale vechii gărzi.
Dar ramura fusese desprinsă pentru totdeauna,
iar la fiecare nouă lovitură de bici privirea mea
se despărțea tot mai mult și mai mult de familiarele
orizonturi din depărtare;
și fața mea a căpătat o expresie care venea din interior,
expresia aceea care țintește spre un sentiment
de eliberare intimă;
un sentiment care a crescut năvalnic
din echilibrul dintre viața mea
și adevărul sărutului primit de la noile cărări.
Mi-am trasat parcursul în prezent,
mă simt o floare a tuturor solurilor pământului,
a solurilor fără istorie,
a solurilor fără viitor,
a solului întotdeauna sol fără margini
a tuturor bărbaților și a tuturor epocilor.
Și-am fost întreagă-n mine, așa cum era viața din mine...
Am vrut să fiu așa cum voiau bărbații să fiu:
o încercare de viață;
un joc de-a v-ați ascunselea cu propria-mi ființă.
Dar am fost făcută din momentele imediate;
când heralzii mi-au anunțat venirea
la parada regală a vechii gărzi,
dorința de-a urma bărbații s-a alterat în mine,
iar omagiul a fost lăsat să mă aștepte.
poezie de Julia de Burgos, 1914 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
