Sonet XXX

Când în gândurile mele rechem din întunericul tăcerii,
Atât de des, amintirea altor vremuri, de demult trecute,*
Suspin după lucruri de dincolo de pânzele vederii,
Din doruri vechi curg lacrimi noi pentru cele-n veci pierdute.

Apoi, cu ochi uscați de plâns, arunc o privire
În fiecare vis spre prietenii răpiți de mâna vitregă a sorții
Și tânjesc din nou după aceeași imposibilă iubire,
Și-mi este dor de toți cei ascunși de neagra noapte-a morții:

Mă întristez pentru toate florile durerilor neofilite
De-altădată, la nenorocirile trecute mă-ntorc iarăși
Jelind niște păcate care-au mai fost cândva jelite

Și, deși plătite, le mai plătesc o dată. Am fost tovarăși.
Dar de câte ori mă gândesc la tine, prieten drag, toate
Pierderile mele parcă nici n-au fost, iar regretele-s uitate.

*** Vers cunoscut cititorului – Marcel Proust, À la recherche du temps perdu.
Adevărul este că Shakespeare însuși preia o frază din Biblie – Vechiul Testament,
Cartea înțelepciunii lui Solomon: "O îndoită obidă a căzut asupra lor și-un lung suspin
în amintirea lucrurile trecute."

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 18.99 lei.
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook

 
În acest moment mai sunt 194729 de citate care așteaptă un vot. Fii primul care își exprimă părerea!