Sonet XXX

Când în gândurile mele rechem din întunericul tăcerii,
Atât de des, amintirea altor vremuri, de demult trecute,*
Suspin după lucruri de dincolo de pânzele vederii,
Din doruri vechi curg lacrimi noi pentru cele-n veci pierdute.

Apoi, cu ochi uscaţi de plâns, arunc o privire
În fiecare vis spre prietenii răpiţi de mâna vitregă a sorţii
Şi tânjesc din nou după aceeaşi imposibilă iubire,
Şi-mi este dor de toţi cei ascunşi de neagra noapte-a morţii:

Mă întristez pentru toate florile durerilor neofilite
De-altădată, la nenorocirile trecute mă-ntorc iarăşi
Jelind nişte păcate care-au mai fost cândva jelite

Şi, deşi plătite, le mai plătesc o dată. Am fost tovarăşi.
Dar de câte ori mă gândesc la tine, prieten drag, toate
Pierderile mele parcă nici n-au fost, iar regretele-s uitate.

*** Vers cunoscut cititorului – Marcel Proust, À la recherche du temps perdu.
Adevărul este că Shakespeare însuşi preia o frază din Biblie – Vechiul Testament,
Cartea înţelepciunii lui Solomon: "O îndoită obidă a căzut asupra lor şi-un lung suspin
în amintirea lucrurile trecute."

poezie de William Shakespeare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!