Sonet XXX

Când în gândurile mele rechem din întunericul tãcerii,
Atât de des, amintirea altor vremuri, de demult trecute,*
Suspin dupã lucruri de dincolo de pânzele vederii,
Din doruri vechi curg lacrimi noi pentru cele-n veci pierdute.

Apoi, cu ochi uscaþi de plâns, arunc o privire
În fiecare vis spre prietenii rãpiþi de mâna vitregã a sorþii
ªi tânjesc din nou dupã aceeaºi imposibilã iubire,
ªi-mi este dor de toþi cei ascunºi de neagra noapte-a morþii:

Mã întristez pentru toate florile durerilor neofilite
De-altãdatã, la nenorocirile trecute mã-ntorc iarãºi
Jelind niºte pãcate care-au mai fost cândva jelite

ªi, deºi plãtite, le mai plãtesc o datã. Am fost tovarãºi.
Dar de câte ori mã gândesc la tine, prieten drag, toate
Pierderile mele parcã nici n-au fost, iar regretele-s uitate.

*** Vers cunoscut cititorului – Marcel Proust, À la recherche du temps perdu.
Adevãrul este cã Shakespeare însuºi preia o frazã din Biblie – Vechiul Testament,
Cartea înþelepciunii lui Solomon: "O îndoitã obidã a cãzut asupra lor ºi-un lung suspin
în amintirea lucrurile trecute."

poezie de William Shakespeare, traducere de Petru Dimofte
Adãugat de anonim
Voteazã! | Copiazã!