În lumina lunii

Luna-i tristă, rece, lipsită de sânge, mânjită cu iod.
Luna nouă – profilul palid al unui cap de mort;
În pofida frumuseţii perlelor arăbeşti, strălucitoare,
Bobocul florii de trandafir e mai frumos, socot.

Într-un colţ de lume, eu, ţărână însufleţită, muritoare,
Ador această lună palidă, ador acest chip de mort!
Şi pe-altarul nopţii, incendiată de flăcări, o floare
Beată de parfumuri stranii, inima mea – o resemnare mare.

Cunosc bine buzele uscate de blesteme şi de vin
Sărutând, după dezmăţ, urma lunii cu miros de pelin.
Smintit cel care moare-mbrăţişându-i imaginea în lacuri...

Fiindcă ea-i lumina inocenţei, fiindcă preschimbă-n podoabe
Tot ce-atinge raza ei magică, iar lucrurile devin albe...
Se-albesc şi cele mai negre suflete, şi uită-o clipă de necazuri.

poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!