Unde să-nvăţăm eternul?

Satul se umplea cu pace şi cu cetini de viori,
Pe-ale sufletului prispe s-aşternea de sărbători,
Chiar de mai scânceau ispite, în cojoace de fiori,
Le piteau în dosul sobei pân' la luminat de zori.

Nici copiii n-aveau treabă cu lozinci de politruci,
Dezlipeau păienjenişuri de-ale săniilor şine,
Antrenau iar clopoţeii, să nu-i facă de ruşine...
Adia-a mere coapte, a covrigi, a miezi de nuci...

Auzise "un de-o şchioapă" de la badea ce nu minte,
Că toţi lupii se-mpăcară cu pădurea lor, flămândă
Şi sub Steaua norocoasă nu stăteau strigoi la pândă,
În ajunul de Crăciun, când se-nveşnicesc colinde...

Ştiau ei cine-i Iisus, nu citiră doar poveşti,
Bunul unuia-i spusese, c-ar fi fost copil cuminte
Şi-a făcut atâta bine, încât Globu'-l ţine minte...
Pentru vârsta îngerească, nu puteai să-i păcăleşti...

Ticluiau argumentarea către bunii lor părinţi,
Când le şuierau la poartă goarnele încolonării,
Incita la neastâmpăr, grea, cătuşa aşteptării,
Încât n-alipeau şezuturi de laiţele, reci, cu dinţi...

Şi cum fiecare casă i-aştepta cu mare dor,
S-a găsit un Sfântu'-Andrei, o icoană de părinte,
A dus ceata de pitici prin nămeţii cât un munte
Şi le-a altoit, pe-o viaţă, dragostea pentru folclor...

Alte timpuri cu alţi oameni? Tot copii şi tot părinţi!
Ce folos de propăşirea, ce-a pus măşti şi la copii?
Unde să-nvăţăm eternul, dacă satele-s pustii?
Satele, ce ne-au născut şi colindele, şi Sfinţii...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!