Pustiu

Ce singură-am rămas fără de tine
Iar zaţul din cafea uscat pe cană
Îmi aminteşte cât ne-a fost de bine
Şi-mi pustieşte sufletul c-o rană.

Cât cenuşiu aruncă vântu-n nouri...
Vin sărbătorile! De-ai şti cât doare
Absenţa ta adusă de ecouri,
Care se sting în cuiburi de ninsoare.

Şi pomul de Crăciun stingher în casă
Cu luminiţe ca pe cer în noapte
Şi-atâtea bunătăţi puse pe masă
De care nu se-atinge nimeni, că nu poate.

În iarna asta, cu viscolul ei surd
Vai! De tristeţe inima-mi îngheaţă
Nimic nu e firesc, totu-i absurd.
Vom mai avea Crăciun şi-n altă viaţă?

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!