Marele trauler negru

Cel mai bun trauler cu care-am înfruntat valurile bubuitoare,
– O, ce fericire, Doamne, ce fericire –
A fost un trauler negru c-un echipaj dornic de-a fi mereu pe mare –
Cântaţi, mardeiaşii mei, hai, să-începă păruiala.

Era acolo un diavol bătrân cu nasul spart
– O, ce fericire, Doamne, ce fericire –
Era trecut de-optzeci de ani. Era perechea mea de cart –
Dar, cântaţi, mardeiaşii mei, hai, să-începă păruiala.

Naufragiase-n martie, anul trecut, într-un ghem de furtuni polare
– O, ce fericire, Doamne, ce fericire –
L-am întrebat bătrânul schilod dacă gerul îl muşcase de picioare –
Cântaţi, mardeiaşii mei, hai, să-ncepă păruiala.

Şi bătrânul diavol (ani, avea cel puţin nouăzeci)
– O, ce fericire, Doamne, ce fericire –
A zbierat, "O, erau calde ca o felie de pâine arsă, nicidecum reci" –
Hei, cântaţi, mardeiaşii mei, hai, să-începă păruiala.

Mi-am înmuiat saboţii şi nădragii cât pentr-o-întreagă viaţă
– O, ce fericire, Doamne, ce fericire –
În apa bună-a mării pe care niciodată Domnul n-o îngheaţă –
Oh, cântaţi, mardeiaşii mei, să-începă păruiala.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!