Marinarul

Cutreieră oceanele marinarii, pe talaz călare,
Iar eu stau acasă,-n odaia mea, și nu-s
Pe planeta asta mări sau ținuturi pe care
Să nu le bat, la nord, la sud, la răsărit sau la apus.

Deschid larg fereastra, sfidând leneșul confort,
Întind velele perdelelor până vibrează strună
Și cu ancora sus, la post, scot corabia din port –
Fie vreme frumoasă, fie vremelnică furtună.

De-a lungul drumului sunt ancorați copaci
Care se-nclină-n fața navei mele iuți,
La izvoarele din vale-ncarc marfa, flori în saci
Și cântece marinărești în pântecoase buți;

Poveștile le iau de la vântul care melodios adie,
De la șesurile-ntinse și de la mările de laur,
Voi găsi și Lâna din Colchida, strălucitoare și-aurie,
Iar surorile Hesperide-mi vor dărui merele de aur.

Scrutez cu ochii marea și-acoperișul ei celest,
Navigând neobosit mii și mii de mile,
Până când mareele serii pe cer, spre vest,
Își înmoaie-n insule de nori oranj aripile;

Atunci închid pe punte bocaporții,
Aprind lumina în cabină și c-un suspin
Într-o clipită mă-mbarc în submarin
Și mă afund în marea neagră-a Nopții.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook