M-aș duce, m-aș tot duce

Și mi se face toamnă, și mi se face ploaie,
Și doare dorul ăsta, ce arde și-înconvoaie
Aș rupe protocolul de timp și de distanță
Schimbărilor la față de-atâta circumstanță.

Neîngrădită-mi palma, în palma-ți să se-aștearnă,
Să nu avem în preajmă, nici regulă, nici damnă,
Și suflet lângă suflet să scriem o poveste
Emoțiilor noastre, profunde și celeste.

Recunoștința clipei, ne bată între tâmple
Nimicuri fără voie să nu ni se întâmple
Să cânte-o pianină din inimi împreună
Pe scena nevăzută dintre pământ și lună.

Aud necontenitul în tot ce mă-înconjoară
Ascunsă-s de rutina sforitului în țară
Cum crește firul ierbii, când țărna-i goală toată
Să nu mă știe nimeni aș vrea, câteodată.

Dar mică, nevăzută, și caldă ca un soare
Aș prinde universul de poale și picioare
Și-aș da volum la minim iubirii- însângerate
Nimeni să n-aibă parte de jocuri tulburate.

Și mi se face, Doamne, nu știu cum se tot face
Că de o vreme-s tristă, nu-l am pe vino-ncoace
M-aș duce, m-aș tot duce spre răsărit de doruri
Unde nu-s scrise, încă, apusuri despre zboruri.

August 2021

poezie de
Adăugat de Ioana ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook