Dă-mi voie să plâng între florile inimii tale,
Iertătoare să-mi mângâie pleoapele roșii răsuri.
Bolovănită în piept mi-i durerea și crudă
Ca laptele-n ugerul oii pierdute-n păduri.
Dă-mi voie să tac. Voi pași de-acum ca un vânt,
N-am să mai scutur boabe de rouă - albe mărgele,
Duioase, umane câmpii, n-am să vă tulbur
Și-am să calc doar pe florile negre-ale inimii mele.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Contact | Termeni de utilizare | Cookies | Pentru alte site-uri
Citatepedia este un proiect cultural cu acces gratuit. Materialele de pe acest site fie au fost puse la dispoziție de autorii lor sau de reprezentanți ai acestora, fie nu sunt protejate de drepturi de autor (pentru că au caracter de citate sau au drepturi de autor expirate), fie sunt puse în circulație pentru a promova creații și artiști. Orice chestiune de natură legală se rezolvă pe cale amiabilă.
