Frumoasa mea veşnicie

Vai, ce luptă se dă-n mine
când trupul este pe moarte!…
Să-l miluiască... n-are cine...
Vai, cât plânge şi se zbate!…

Irmosul, ecou îmi bate-n veac,
mi se vesteşte-n parastas…
Un gol străin şi fără leac
se adânceşte ceas de ceas.

Ca frunza toamna coborî-voi
în goliciunea de-început,
făra straie, scumpe, moi,
şi podoabe de-mprumut.

Dar eu ştiu că într-o zi sfinţită
lumina se va-ntoarce-n pleoape,
porumbiţă împodobită,
ram de măslin pe ape.

Voi trage puteri din slava curată,
sorbi-voi puhoaie de zări,
ochiul mirat va creşte roată
îmbrăţişat de mii de culori.

Atingerea pleopei uşoare
în ritmul zborului rar
vesti-va în lumea reală
curcubeul Tău de har.

Eu…ridicat din beznă si somn
la viata plămădita sus!
Eu ridicat... dincolo de om,
prin jertfa Ta, Bunule Iisus!

Mai ştiu, că-n ziua cea mare,
împodobi-mă-vei din neştiut
cu straie sfinte, cu slavă mare…
Unde e moarte, goliciunea din mormânt?

Căutare