Poem

Acum, haideţi să înălţăm un cimbal deasupra pământului.
Şi, vă rog, notaţi: cimbalul e vechea voastră lună,
care a împuns pădurile lui august multă vreme,
iar acum este rotundă ca hangiţa de la cele şapte hanuri.

Noi îţi vorbim într-o limbă pe care tu ţi-o poţi imagina
ca venind de jos din mijlocul mlaştinilor şi de sus din cer;
noi vrem să înnoim ce-i vechi şi să pipăim stelele,
şi să insuflăm o nouă mireasmă florilor voastre.
Şi frate, frate, orice se va întâmpla –
curvăsărie şi foc şi răzmeriţe pe faţa pământului,
întotdeauna aminteşte-ţi, o, frate, aceste cuvinte:
DĂ MIREASMĂ FLORILOR.

poezie de Harry Martinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!