Psalm de primăvară

O, Doamne, când tăcerea mă deprimă,
Înmugureşte-mi primăvara-n minte,
Căci nu mai cred în fremătarea primă
Şi mă transfer, cu totul, în cuvinte.

Iubirea ta mirării fie-mi sită,
Să cern, în suflet, noaptea dintre stele,
Vorbirea de metafore ticsită
Şi visele, de la un timp, rebele.

Eu nu mai cred în fremătarea crudă,
Lipsită de mister şi fără boltă!
O mai păstrez – duioasă paparudă! –
Să-mbujoreze lirica revoltă.

Un secol se dilată-n scurta clipă,
Când, Doamne, Tu, îmi eşti vecin şi rimă
Şi, cum gândirea-i pururea-n risipă,
Irigă-mă cu mierea ta sublimă!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!