Sonetul 64

Când am văzut cum pietre funerare
Din vremuri vechi, distruse sunt de vreme;
Cum la pământ zac turnuri lucitoare,
Iar bronzul veşnic de teroare geme;
Când am văzut oceanul cum râvneşte
Ca ţărmul cel uscat să-l cucerească
Cum apa peste el se năpusteşte
Şi-l roade rău, dar el o să renască;
Când am văzut schimbările depline
Şi că ce-i sus precis se prăbuşeşte,
Ruina m-a învăţat să cuget bine
La Timpul ce iubitul îmi răpeşte.

Acest gând, mie, ca o moarte-mi pare
Şi plâng de teamă, căci voi pierde tare.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!