Și simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia

M-agăț cu disperare de unii oameni mari
Și-ncerc pe cât posibil să-ndepărtez prostia,
Dar, vai, pe zi ce trece, aceștia-s tot mai rari,
Și simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia.

La ce mai este bună o viață printre vii?
La cine să m-aștept să-mi prețuiască mintea?
Trăim ca niște păsări, orbind în colivii,
Și-n cântecul de jale, ne ignorăm sorgintea.

M-agăț cu disperare de cărți și le citesc,
Sperând ca dintre pagini să strige fericirea,
Și parcă-n cărți îmi vine de-a pururi să trăiesc,
Dar inima îmi spune c-acolo nu-i iubirea.

Tu spune-mi, Preamărite, ce este de făcut
Când inima și mintea se contrazic întruna?
Arată-mi, tu, răspunsul, că-n tine am crezut
Așa cum cred în Soare, când mă adoarme Luna.

M-agăț cu disperare de unii oameni mici
Și-ncerc pe cât posibil să le accept prostia,
Dar, vai, pe zi ce trece, aceștia-s inamici,
Și simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia.

poezie de din Infectat cu iubire (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook

 
În acest moment mai sunt 194723 de citate care așteaptă un vot. Fii primul care își exprimă părerea!