Şi simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia

M-agăţ cu disperare de unii oameni mari
Şi-ncerc pe cât posibil să-ndepărtez prostia,
Dar, vai, pe zi ce trece, aceştia-s tot mai rari,
Şi simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia.

La ce mai este bună o viaţă printre vii?
La cine să m-aştept să-mi preţuiască mintea?
Trăim ca nişte păsări, orbind în colivii,
Şi-n cântecul de jale, ne ignorăm sorgintea.

M-agăţ cu disperare de cărţi şi le citesc,
Sperând ca dintre pagini să strige fericirea,
Şi parcă-n cărţi îmi vine de-a pururi să trăiesc,
Dar inima îmi spune c-acolo nu-i iubirea.

Tu spune-mi, Preamărite, ce este de făcut
Când inima şi mintea se contrazic întruna?
Arată-mi, tu, răspunsul, că-n tine am crezut
Aşa cum cred în Soare, când mă adoarme Luna.

M-agăţ cu disperare de unii oameni mici
Şi-ncerc pe cât posibil să le accept prostia,
Dar, vai, pe zi ce trece, aceştia-s inamici,
Şi simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia.

poezie de Ionuţ Caragea din Infectat cu iubire (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!