Balada neîncolţită

Sta şi bea între gânduri vii,
la un chef sub frunze joase
Rădăcini încolăcite
oasele-i legau de oase.

Rezemat stătea-ntr-un cot
de râu nesecat şi rece
Un ţipar i-era sprânceană
degete, ţipari vreo zece.

Cu o mână sprijinită
pe-un căpăstru de cometă,
se lăsa să facă parte
chiar el însuşi din planetă

Sta şi bea, izvor invers
cerurile câte şapte,
îmbrăcat în iarbă verde
şi încins la brâu c-un şarpe.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!