Sonetul 129

Spiritul irosit în lumea decadentă
E poftă-n faptă, dar până la faptă,
Pofta sperjură, sângeroasă, indecentă,
Sălbatică şi crudă şi nedreaptă
Pe care n-o iubeşti, că-i ipocrită,
De cuget e vânată voiniceşte,
Dar cugetul momeala o vomită
Căci cel ce-o înghite, brusc înnebuneşte;
Şi-apoi nebunul se îmbogăţeşte
El are, a avut şi vrea mai mult
Şi pare fericit, deşi jeleşte,
Că bucuria a respins demult.

Asta văd toţi, dar nu au ştiinţa-adâncă
Să ocolească raiul ce în iad ne-aruncă.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!