Sonetul 129
Spiritul irosit în lumea decadentă
E poftă-n faptă, dar până la faptă,
Pofta sperjură, sângeroasă, indecentă,
Sălbatică și crudă și nedreaptă
Pe care n-o iubești, că-i ipocrită,
De cuget e vânată voinicește,
Dar cugetul momeala o vomită
Căci cel ce-o înghite, brusc înnebunește;
Și-apoi nebunul se îmbogățește
El are, a avut și vrea mai mult
Și pare fericit, deși jelește,
Că bucuria a respins demult.
Asta văd toți, dar nu au știința-adâncă
Să ocolească raiul ce în iad ne-aruncă.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.