Pe scara omenirii...

pe scara omenirii urcat-am din genune
la naştere şi-n viaţă cobor câte un pic
şi vremilor las vorba s-aud ce au a spune
iar de se-mparte moartea vreau singur s-o despic

călare pe o rază m-ascund de umbra minţii
servindu-mi din cuvinte tăcerea cea mai grea
ca noaptea ce abundă în raiul fără sfinţii
ce-au refuzat să-ntindă stăpânului o stea

mi-e infinitul treaptă şi balustradă clipa
când paşii ce în tremur fac saltul decrepit
spre colţul nebuniei şi-au adormit în pripa
seducţiei fatale... nu-s eu cel toropit

în pântecul hapsânei vom colinda ca racii
şi peste noi de-a pururi vor înfrunzi copacii

sonet de Ionuţ Popa (10 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!