Băutorul de absint

Uşor, uşor şterg lumii vizibile conturul şi chipul înnegurat.
Aud departe-un vuiet – departe şi totuşi aproape foarte,
Îndepărtat şi straniu,-n ureche creşte-o voce în intensitate,
E oare vocea mea? Vorbele pe care le rostesc sună ciudat,

Cad parcă într-un vis, traversând ziua-n zbor planat;
Palidă, lumina-i fumul unui vis. Clar – ca tot ce este-aproape,
Noi – ca lumea şi iarba pentru ochii îndrăgostiţi se văd toate,
Bărbaţii şi femeile îndreptându-se unul către celălalt.

Lumea-i nespus frumoasă. Orele-s prinse
Într-un dans simplu cu uitarea dulce, surâzândă...
Sunt împăcat cu Bunul Dumnezeu şi lumea. Uşoare
Şi fără griji curgeţi în clepsidră, fire de nisip, neatinse,
Liniştite: abia, abia vă mai simt dezmierdarea blândă.
Legănat cum sunt de-această maree indiferentă, visătoare.

poezie de Arthur Symons, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!