Antipoem, mie, ție, lor

Știi câte toamne
au trecut
de când duc doruri
pe pământ
și câte frunze
s-au făcut covor
pe sub privirea-înlăcrimată
de picior?

Știi câtă ploaie
a-îmbătat țărâna
când inima bătea
precum nebuna
de fericire
și emoții flude
când noi credeam că
cerul nu ne-aude?

Știi? Și nonsensul
ne părea c-avea culori
cu mult mai multe
ca un parc de flori
ca o grădină-n
colț de paradis
în care visul
nu e interzis.

Știi vântul cum
picta cu serenade
și într-o mie una-înfiorate șoapte
ne preschimba
tăceri îndurerate
din miez de zori
până târziu în noapte?

Știi mâinile cum
orchestrau slove nescrise
când Luna-n dar
ne oferise
un pergament
de stele luminat
cu antetul de destin
greu încercat?

Știi? Dumnezeu ne-a adunat singurătatea
dar șansa
ne-a uimit intensitatea
încât de dragoste
eram intimidați
când El ne binecuvânta: Gustați!

Știți ori nu știți?
Prea renunțăm la noi
cu ochii-înlăcrimați
de ploi
cu arse mâini de dor
și dezmierdare
cu inima urlând a-îndepărtare!

Știți câte toamne
au trecut de când
vă rog să nu mai
renunțați plângând
la dreptul de-a iubi
și-a fi dorit
de-acel ce-n suflet
și-n nedeslușit

Cu duioșie și-acceptare
(v)a citit?!

octombrie 2020

poezie de
Adăugat de Ioana ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook