Trecutul

Arunc în urma mea trecutul ca pe-o mantie
Uzată, desprinsă la cusături şi demodată.
Am crescut mare şi nu nu mă mai încape.
Ar trebui să lăcrimez rememorând trecuta-i frumuseţe,

Splendoarea orientală-a pigmenţilor sau să deplâng
Faptul că trebuie să mă debarasez de ea?
Pot ţese alta pe ghergheful anilor ce vin
Dintr-un material mai trainic şi mai fin. Chiar dacă

Mai discrete vor cădea pe ea apele culorii
Şi mai sobre nuanţe-o vor umbri, totuşi, aurii,
Firele urzelii vor străpunge ici-colo ţesătura,
Strălucind deasupra ca nişte giuvaere nepereche –

Înstelată de lacrimile mele, cristaline diamante,
Mantia mea nouă va fi mai bogată decât cea veche.

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!